Mi-as fi dorit ca
toate aceste transformari sa nu aibe loc niciodata, toate aceste maturitati.Am
descoperit cat de dureros este sa fi luat in serios. “Mai sti cand..” isi face
prezenta tot mai des, din cauza asta mi s-au inmultit nostalgiile de fapt, nu
de la maiul ala.Mi-am dorit doar sa simt din nou acei fluturi in stomac, ii
stiu, dar acum numai zboara, nu ii mai las eu sa-mi topeasca inima si sa
viseze.Am devenit rece, am inima ca sufletul unei pisici, spontana si cutra.Un
tesut de iubire a mai ramas, atat, dar acela este sincer si de neclintit..poate
din aceasta cauza numai renunt asa usor si-mi vad interesul cum se razboieste
cu constiinta.S-a transformat totul inr-un ritm flexibil, atat de elastic incat
m-a cucerit in totalitate.Mi-e frica sa intru in ritmul acestui dans dar mi-e
teama si sa-l pierd.Timpul nu va decide pentru nimeni, EU voi decide cum imi
voi gestiona timpul, pierzandu-l sau iubindu-l.Poate doar atunci cand va ploua
mult, din nou, voi intra in melancolia atat de crunta incat doar..voi plange
asa cum stiu eu, la o tigara cu Amintirea, pansamentul sufletului.Dar atat.
“Stiu cine esti,
stiu ce vrei, doar demonstreaza-mi ca inca sunt o copila si cine stie..”
Scriu iar, despre
un soare din alta zi care poate chiar maine va apune.
Cert este ca, precum credeam, nu voi muri niciodata singura.