Acolo 2.

“As renunta la verde pentru somnifere.As dormi atat de mult si atat de adanc incat nu mi-as mai dori niciodata sa ma trezesc.Nu mi-ar strica o supradoza.”.

Totul incepe in pilota.Acolo traiesc cu adevarat.Uneori adorm si ma aflu intr-o apocalipsa, cea mai cumplita moarte unde nu exista nici un Dumnezeu de care sa ma agat, nu exista o iesire, un pamant  sacru sau ceva fantastic care sa salveze situatia.Este doar o definitie a mortii de care nu vreau sa am parte niciodata, undeva unde se unesc sentimentele bune cu cele rele si cerul cu pamantul.Acolo unde totul se fute intr-o fractiune de secunda sau dureaza, pentru a te face sa-ti ti in suspans propria viata.Cerul se inroseste si pamantul se cutremura.Moartea imi fura telefonul si iubirea.Oare sunt singurele lucruri pe care imi este frica sa nu le pierd?Lumea plange si alearga, unii deja zboara dar pe mine nu ma misca deloc, eu il caut doar pe el.Nu il gasesc si un avion care-mi promite ca se prabuseste peste mine, se joaca cu mintea mea.Planeaza apoi incearca sa-mi dea leapsa.Se prabuseste peste mine.Nu voi mai zbura niciodata cu avionul.Un doctor ma injunghie de 2 ori si-mi spune ca asta este doar inceputul.Nu simt durere, nu exista rani, sange, pentru ca ma aflu doar cu sufletul acolo.Simt doar frica, frica de ceva pentru care atunci cand voi muri, voi simti doar un lesin.Acum am o misiune, aceea de a-mi recupera telefonul si iubirea.Sunt un cadavru si sufletul nu a plecat inca pentru ca el ma cunoaste perfect si ma asteapta.N-am terminat aici, alerg foarte incet, nu exista timp, nu exista nimic decat atunci cand vreau eu.Este un “The Sims” creat de mine.Alerg prin parcul Unirii , de ce acolo?Vreau doar sa-mi gasesc iubirea acum, telefonul era intr-un tufis langa fantaniile acelea.Nu voi pleca de pe Pamant fara iubire.

Intr-un final il gasesc.Bunicii si mausa imi fac semn sa ma grabesc.In jur este un zgomot tipic apocaliptic, puternic si infernal, este sfarsitul.Oare ma recunoaste?II poruncesc:

-Hai cu mine!

Da ultimul shot, ia verdele si fugim.

-Dar eu sunt inca om.

-Cu mine n-ai fost niciodata.Acum ai sansa de a fi spirit.

Apoi zburam spre ele, sufletele de care imi este dor.In urma noastra ramane nimicul, s-a dus pe partie tot.

Sufletul mi-a ramas doar cu el si telefonul, cu ceilalti mi-a ramas doar cadavrul.

Sfarsitul se incheie si eu mor.Imi imaginez doar o nefiinta intr-o alta lume impreuna cu el si telefonul acela in care realizez ca pe langa minute, am impartit si iubire pe Pamant.