What goes around comes around..

Daca ma lasati sa plec ganditi-va ca nu ma mai intorc niciodata.Un pachet de tigari este inima mea oferita cuiva iar atunci cand tigarile se termina, il arunc sau intr-adevar , rar, il pastrez pentru a-mi pune altele de marca diferita dar nu va fi niciodata un pachet interminabil.Atunci cand pleci tu eu te astept, de fiecare data , pana ma plictisesc fara tine si incep sa ma joc cu papusile.Pentru ca nu stiu sa iubesc cu adevarat si niciodata n am putut, sunt perfectionista si-mi place numai adevarul.Eu nu pot sa mint, de ce altii ar putea?M-a durut de cand eram mica , m am obisnuit iar obisnuinta este a2a natura a omului.Nu poti lasa ceva neterminat, o sa te doara mai incolo si o sa tanjesti dupa 1 gram de atentie intr-un final.Cine ti-l mai ofera?O atitudine indiferenta, asa roata s ar intoarce mai repede, pentru ca nu pot sa am rabdare sa ma ierti maine, poimaine cand eu iert imediat.In carapacea mea de rac se duce un razboi crunt dar vomit armele cu greu, cu frica,.Numai poti sa iubesti cand esti crescut intr un spirit cu handicap “Ba te vreau, ba nu te vreau , ba te mint , ba plang , ba rad.”, misterul si distanta te omoara, te fac sa iubesti cu adevarat, pentru ca esti un om care iubeste fals.Aleg ori varianta stricta a placerii sexuale ori varianta iubirii “adevarate”.Mi se pare normal sa nu am nuante.Practic nimeni nu poate zbura prin propriile puteri, teoretic multa lume o face.Un om care vede nuantele nu este cu picioarele pe pamant, moarte sau viata, alb sau negru si nimic.Niciodata nu ma uit la mine, in schimb stiu sa gasesc defecte extrapoland.Intotdeauna ma confrunt cu “Nu conteaza ca am trecut si eu prin asta, eu n-am facut-o el sigur o face.” si cineva imi baga apoi moralitatea pe gat, in timp ce toata lumea se catara in copaci.Sa ai cea mai mare incredere in tine ajunge sa doara, cineva mi a zis ca este un fel de a compensa o fire permanent defensiva.Am inteles ce inseamna paranoia doar atunci cand zburam, in rest inseamna doar adevarul, meu.Un om puterinc risca si face sacrificii pentru a ajunge unde-si doreste.Mananca samburii cu pofta, este frustrant sa vezi totul in profunzime in lumea asta superficiala.Simt ca pierd timpul mereu parca asteptand sa mor dintr-o curiozitate morbida care-mi va fi fatala intr-o zi.Tot ce-mi ramane este sa visez si sa lucrez la indeplinirea lor desi mi-am promis ca nu o mai fac si totusi nu pot.E atat de usor sa-ti pastrezi un prieten pe viata si atat de greu sa pastrezi pe cineva iubit, pentru ca acum iubirea este doar ceva de moment, de distractie.Nu poti sa ii ceri cuiva sa fie cu tine pentru totdeauna doar pentru ca visezi, ca apoi sa te trezesti dimineata si sa te sperii de propriile ganduri.Daca mi-as dori cu adevarat as reusi intr-adevar.Din acest motiv, imi este frica de mine peste 10 ani,  ma gandesc ca voi fuma la fel de mult si ca voi umple ca si acum cosul de gunoi cu pachete de tigari pana voi muri.

"Once men have tasted caviar, it baffles me how they settle for catfish." - pentru ca multi apreciaza cantitatea, nu cantitatea.

Nou.

                                                                                         Cu tine nu sunt eu.M-am plictisit sa tot fiu eu.

  

                        Eu niciodata n-am lins umbrele lor o vesnicie pentru impacare, chiar daca in acel moment pretindeam ca o voi face toate eternitatea mea declarand minciuni.Si eu traiesc clipa atunci cand sufar, nu atunci cand trebuie si sunt fericita.Intotdeauna am plecat acasa atunci cand nu ma asteptam, poate pentru ca pe mine se aplica intotdeauna legile lui Murphy.Puteam sa jur ca o sa-l iubesc toata viata mea, pe y, pe x si p’ala si p’ala etc.Si nu a fost asa.In acest moment sunt realista si imi dau seama ca nu am iesit in pierdere cu nimic niciodata, ci pur si simplu am evoluat.Asta este greseala tuturor in astfel de situatii, nu vor sa evolueze, vor sa stagneze, sa opreasca timpul in loc sau sa il dea inapoi, fie ca este vorba de 1 secunda sau de 1 secol.Traim cu impresia falsa ca daca am fi fost altfel, ar fi fost bine, asta inseamna ca toti am fi atins fericirea absoluta, care nu exista.Este frumos sa privesti in urma cu alti ochi, cu ochii unui alt tu, si sa observi ca fostii tai ochi varsau lacrimi si tensiune iar in prezent varsa lacrimi de ras si fericire, platind fostele clipe.Exista si o viceversa care nu suna la fel de bine “Dupa ras vine plans.”.Nu ne amintim totusi in hohote de ras de toate clipele din trecut petrecute cu o fosta persoana iubita, mai privim si cu nostalgie si dureri de cap, depinde de cat de mult am evoluat pentru ca acesta este solutia..si oamenii, da , oamenii prin puterea lor de manipulare si ipocrizie care mai rar este practicata in scopuri nobile, te ajuta sa evoluezi si sa vezi lumea si prin ochii lor, mai roz si fara durere.Uneori, este nevoie doar de prezenta pentru a evolua, acea prezenta unica, senina pe care o doresti de mult in sufletul tau.Ceva nou si pur te va ajuta sa gasesti din nou perfectiunea, sa iubesti, sa urasti si sa treci mai departe, pana ce devi rational, in acel moment te poti considera cineva, gata de pus bani deoparte pentru moarte, insa nu toti avem abilitatea de a ne maturiza.Din aceste motive, imi este mai bine sa merg mai departe pentru ca daca voi sta pe loc acum, voi scrie aici toata viata si nimeni nu-mi va da un sut in cur de fiecare data, asa cum imi doresc.

Sent. lib.

                        Te vad in cea mai clara oglinda posibila.Parca esti tu dar nu, este el.Intotdeauna prezentul seamana cu trecutul dar niciodata cu viitorul.Fericirea absoluta exista ca si tristetea absoluta de asemenea.Eu am ajuns la “nu poate fi mai frumos de atat” dar si la “nu ma pot sinucide la infinit” si acum sunt fericita.A trebuit sa mi se rupa ca sa te intorci la fel cum ai fost intotdeauna, doar eu m-am schimbat, nu te mai iubesc.Te-am consumat cu japca, sub forma unui vis egoist, real, pe blog, din noapte, la telefon sau la o tigara si am reusit.A fost groaznic.Intr-un final, mi-ai propus sa ma conduci la altarul orgasmelor, sa-mi fi nas, nu sot, n-ai facut decat sa-mi deschizi catusele mintii cu cheia care putrezea in inima mea de cand ai spus “stop” si sa eliberezi un loc in penitenciarul sentimentelor omenesti.Mi-ai luat banii, demnitatea, minutele, mandria dar totodata si iubirea mea pentru tine si m-ai salvat.Nu te mai iubesc, pentru ca numai esti demonul pe care l-am cunoscut, esti doar un cadavru putrezit in balta alba.

                        Tu i-ai dat foc, tu mi-ai dat ultimul shot.Gat'. 

9 Noiembrie.

                          S-a facut luna de cand numai faci parte din mine cu nimic.De cand nu m-ai mai mintit ca ma iubesti cu un zambet larg, excitat de mirosul meu Kenzo si de costumul meu de piele.Acea dimineata din noapte care a durat putin dar profund, adanc in inima mea care inca poarta “cevaul” tau.Ma urasc pentru ca niciodata nu retin totul, daca as face-o as scrie cu roman cu “n” volume in care mi-as epuiza dragostea, apoi as fi fericita.Dar nu, este impotriva mea, acea limita dintre luciditate si nebunie.De atunci, locul poarta amintirea si ii place sa ma vada suspinand, implorand acel “inca odata”.Eu sunt goala, port doar un colier negru, sunt o maniaca.In cearceaf il astept nerabdatoare cu o tigara.Am ochii rosii si sticlosi, sunt ametita.El nu stie ce face, doar o face, si el e ametit.Aud doar linistea  a 2 straini care se cunosc prin cea mai simpla si placuta cale.Totul se termina si el imi spune ca ma iubeste dar vorbeste cu alta inima.

                        Nici macar minciuni numai imi spui dar de ce sa o faci?Eu nu ti-am lasat ca amintire nimic.Te-ai spalat de mine repede si apoi nu ti-a mai pasat deloc.Poate asta este cheia de fapt iar eu nu vreau sa pun mana pe ea, pentru ca stiu ca din acel moment nici macar amintirile nu ne vor mai lega.

                       

                        Acum, nu ne mai leaga decat un telefon intr-o dimineata tarzie care ma intreaba Cate grame vrei?

                        http://www.youtube.com/watch?v=qZWo7Zm_n8c

Acolo 2.

“As renunta la verde pentru somnifere.As dormi atat de mult si atat de adanc incat nu mi-as mai dori niciodata sa ma trezesc.Nu mi-ar strica o supradoza.”.

Totul incepe in pilota.Acolo traiesc cu adevarat.Uneori adorm si ma aflu intr-o apocalipsa, cea mai cumplita moarte unde nu exista nici un Dumnezeu de care sa ma agat, nu exista o iesire, un pamant  sacru sau ceva fantastic care sa salveze situatia.Este doar o definitie a mortii de care nu vreau sa am parte niciodata, undeva unde se unesc sentimentele bune cu cele rele si cerul cu pamantul.Acolo unde totul se fute intr-o fractiune de secunda sau dureaza, pentru a te face sa-ti ti in suspans propria viata.Cerul se inroseste si pamantul se cutremura.Moartea imi fura telefonul si iubirea.Oare sunt singurele lucruri pe care imi este frica sa nu le pierd?Lumea plange si alearga, unii deja zboara dar pe mine nu ma misca deloc, eu il caut doar pe el.Nu il gasesc si un avion care-mi promite ca se prabuseste peste mine, se joaca cu mintea mea.Planeaza apoi incearca sa-mi dea leapsa.Se prabuseste peste mine.Nu voi mai zbura niciodata cu avionul.Un doctor ma injunghie de 2 ori si-mi spune ca asta este doar inceputul.Nu simt durere, nu exista rani, sange, pentru ca ma aflu doar cu sufletul acolo.Simt doar frica, frica de ceva pentru care atunci cand voi muri, voi simti doar un lesin.Acum am o misiune, aceea de a-mi recupera telefonul si iubirea.Sunt un cadavru si sufletul nu a plecat inca pentru ca el ma cunoaste perfect si ma asteapta.N-am terminat aici, alerg foarte incet, nu exista timp, nu exista nimic decat atunci cand vreau eu.Este un “The Sims” creat de mine.Alerg prin parcul Unirii , de ce acolo?Vreau doar sa-mi gasesc iubirea acum, telefonul era intr-un tufis langa fantaniile acelea.Nu voi pleca de pe Pamant fara iubire.

Intr-un final il gasesc.Bunicii si mausa imi fac semn sa ma grabesc.In jur este un zgomot tipic apocaliptic, puternic si infernal, este sfarsitul.Oare ma recunoaste?II poruncesc:

-Hai cu mine!

Da ultimul shot, ia verdele si fugim.

-Dar eu sunt inca om.

-Cu mine n-ai fost niciodata.Acum ai sansa de a fi spirit.

Apoi zburam spre ele, sufletele de care imi este dor.In urma noastra ramane nimicul, s-a dus pe partie tot.

Sufletul mi-a ramas doar cu el si telefonul, cu ceilalti mi-a ramas doar cadavrul.

Sfarsitul se incheie si eu mor.Imi imaginez doar o nefiinta intr-o alta lume impreuna cu el si telefonul acela in care realizez ca pe langa minute, am impartit si iubire pe Pamant.

Acolo.

                         Ele sunt intotdeauna albe, visele mele.Sunt luminoase si clare.Doar atunci cand ma trezesc in miezul noptii totul este negru, intunecat si neclar pentru ca revin la realitate.Tu, scumpule, nu ti-ai dorit niciodata sa nu te mai trezesti?Sa traiesti intr-un abyss etern al fericirii tale?Sau sa te trezesti plangand, nu din cauza cosmarului, ci pentru ca ai murit de fapt atunci cand te-ai trezit?Asta este visul urat pentru care de la inceputurile noastre ne chinuim sa ne folosim 100% creierul pentru a trai fericiti..in nimic.Mai bine visez, pentru ca acolo este lumea mea si spiritele iubite.

                        Nu vreau sa ma mai trezesc, vreau sa raman cu tine acolo unde totul e roz si miroase a iubire.Acolo unde eu raman cu tine, acolo unde ne-o tragem, acolo unde locuim intr-o cabana la munte iarna si acolo unde ne iubim fara limite.In adancul mintii si sufletului meu facem asta si imi este deajuns, sa traiesc cu tine si sa numai mor niciodata pentru ca daca mor pierd si daca pierd deschid ochii si-ti vad iar nepasarea.Cand dorm esti cu mine peste tot.Un avion cade peste mine dar tu esti acolo.Traim impreuna si murim separat.Apari in orice vis asa cum esti tu, fara sa te adjustez .Cand dorm nu iei chip de porc, sau iei, dar nu observ, sunt prea distrasa de spiritul tau, ambalajul nu-l cunosc.Desi n-ai chip, simt atunci cand esti tu, asta este frumusetea, in vise ma ocup cu spiritele, nu cu superficialul care ramane pentru viata de pe pamant, groapa de compost.Facem sex apoi facem iar.Aici nu exista droguri.Inmultesc efectul dava cu 1000 si tot nu ajung la aceeasi senzatie.Mi-e frica sa nu ma lasi si daca o faci, de dragul lui si al tau nu voi mai muri, iti promit.Sunt intr-o alta dimensiune, intr-o viata paralela sau sunt doar blocata in proria minte?Incuie lacatul si inghite cheia.Nu vreau sa mai ies niciodata.

                        Boom.Mor si ma trezesc in realitate.Aceeasi curva.Iar m-au tradat ochii si s-au deschis.

                        Pentru ca atunci cand este frumos, este putin.

                        ..sau ireal.

"Nu, e bine asa."

     

                        

                               Nu cred in soarta si destin insa cred in simturi, in intuitia feminina si in aura energetica a oamenilor, insa nici macar ele n-o sa te faca sa-ti pese din nou, doar o sa ma aduca langa tine, langa un simplu om din metrou.O cunostinta pe care o s-o remarc cu primul pas pe care il voi face in metroul care tocmai a venit de la Dristor.Inghet si sah mat.Doar 2 pasi ma despart de persoana pe care o iubesc.Incep sa tremur, simt cum tot sangele mi se scurge nicaieri, lasandu-ma cadaverica si simt nevoia sa vomit toti fluturii aceeia dragalasi care-mi strapung cu sulite sirea spinarii si uterul.Timpul trece greu si din trenul aglomerat ma trezesc iar doar cu el intr-un loc pustiu, care este creierul meu in acel moment, paralizat de emotii si tristete.Ne salutam ca 2 amici care nu si-ar fi dorit niciodata sa se vada in asemenea circumstante.Are un pulover crosetat , pare racit si seamana cu un scotian davist.Dintr-o privire vad TOTUL, de la incaltaminte pana la starea pe care o are, de calm si nepasare.II citesc in ochi regretul pentru faptul ca ma face sa fiu maniaca si spiritul de consolare cu care incearca sa ma faca sa ma simt ca el, dar greseste.N-am nevoie de saruturi in cur, am nevoie doar sa fiu langa el si sa ma iubeasca cum vrea, doar sa o faca.Aceeasi pozitie, in picioare si totusi da senzatia ca umbla cu un scaun sub fund, pentru ca e foarte relaxat si ma priveste fix in ochi.Nu ma sperie pentru ca stiu ca asa e el, un om rupt in plaman’ care traieste intr-un autism total.Scoate o rola de OCB-uri apoi bombane ceva.Nu-l aud, vorbeste incet insa inainte lucrul acesta era ceva bun pentru ca-mi mangaia auzul, ma incalzea, era ceva unic, acum insa parca urmaresc o discutie intre el si foitele alea in care-si imbraca viata.M-am obisnuit insa cu acest triunghi conjugal.Se ofera sa-mi cumpere covrigi si sa fumam Lucky.Cobor din metroul Ratiunii de dragul Iubirii.E ceva unic sa fumezi la metrou inauntru sau poate e din cauza ca eram cu el acolo si imparteam acelasi fum.Deodata vroiam sa raman o eternitate in statia Noastra, eu si gramul meu de verde l-am asteptat o saptamana atunci cand ne-am cunoscut, acum e randul lui s-o faca.Savurez covrigul cat de incet pot, e o strategie buna, pentru noi2 as opri timpul in loc acum.Simt nevoia sa ii spun tot ceea ce simt..

                        “Imi doresc sa mergem zilnic impreuna cu metroul asta.”

                        Mint.Imi doresc sa mor in fiecare secunda dupa parul lui blond.

                        Prostii.Nu sunt eu asta, eu sunt..

                        “Numai vrei?”

                        ..nesimtita egoista care te iubeste.

                        Fumez tigara ca pe patul de moarte si am tripuri cu Acid.Acid Sex.El imi spune ca trebuie sa plece.Asta ma trezeste si il intreb cu lacrimi in ochi “IAR?”.Tace apoi pleaca singur, exact cum ii place.Ar trebui oare sa ma multumesc cu faptul ca nu pleaca in cosciug?Acolo ar fi cel mai fericit, pentru ca ar trai intre flori.

                        De ce sunt omul viitorului, al amintirilor si al viselor?Nu m-am simtit fericita cat am stat langa el si am pierdut.Sunt plina de rauri cu lacrimi acum ..

“..insa cel mai groaznic ma intristeaza faptul ca nu pot da timpul inapoi sa mai simt macar odata linistea centrului vechi al Sibiului impreuna cu respiratia ta de verde..”

                                “..abea astept sa te intorci si sa stam iar la 1G de fericire!”